Iata ca, dupa o indelunga asteptare, a urmat si majoratul: atmosfera relaxanta la munte, distractie si o frumoasa oportunitate de a face fotografii. Nu o sa insistam mult pe descrierea zonei, intrucat am mai postat despre o scurta vizita la Bran nu demult (link), insa va putem delecta cu si mai multe amintiri din aceasta “experienta” unica, dar care a durat numai doua zile.
P.S. Avem si o poza de la Cinema 5D (a 12-a imagine), singurul din Romania la ora actuala. Ideea cinematografului 5D se apre ca apartine unui investitor strain, casatorit cu o romanca din Bran. Scaunele din sala se misca de parca vor sa o ia din loc, valuri de apa se sparg in fata, toate efectele fiind cat se poate de reale. Merita sa mergi sa experimentezi si asa ceva, mai ales daca esti in trecere.
Localitatea este mentionata sub numele de Pangalla sau Pancalia, forma “Mangalia” aparand prima data abia in anul 1593. Anterior secolului al al XIII-lea, localitatea apare sub numele antic de Callatis. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, orasul devine zona militara de frontiera si turismul este pus in pericol cativa ani. Abia in 1954 este din nou deschis tuturor, iar incepand cu 1962, orasul intra in atentia guvernului pentru a deveni un important centru turistic: intre padurea Comorova si mare sunt edificate statiunile Jupiter, Olimp, Neptun, Saturn, Venus si Aurora.
Este o statiune frumoasa, asa cum multe amintiri ma leaga de ea. Inca mai am imaginea zilelor calde de august, adierei usoare a vantului si a surasului dulce al soarelui. Si stiu ca si ea ma asteapta sa ma intorc, cu aceeasi emotie pe care a avut-o ultima data. Ma asteapta sa imi ofere iubire.
Pentru ca ziua de 8 este una speciala atat pentru noi, cat si pentru Life Seduction, am decis sa caut fotografii in vechile amintiri ale verii anului 2009 si sa fac o serie de postari cu diverse statiuni. Ma voi lega de Constanta si Mangalia pentru inceput si poate mai tarziu vom publica si ceva din Jupiter, locul fara de care acest fotoblog nu ar fi existat azi.
Despre Constanta se pot spune multe, fiind un oras important in Romania, cu multe obiective turistice interesante. Este bine de stiut ca orasul este cel mai vechi de pe teritoriul Romaniei, prima atestare documentara datand din 657 i.Hr., cand pe locul actualei peninsule s-a format o colonie greaca numita Tomis.
Are multe obiective turistice istorice cum ar fi cetatea Histria, obiective turistice religioase precum Moscheea Constanta (aflata in imediata apropiere a Pietei Ovidiu si cladita in anul 1910), Biserica romano-catolica Sfantul Anton Constanta (constructie in stil romanic ridicata in 1937), Catedrala ortodoxa Sfintii Apostoli Petru si Pavel Cosntanta (constructie ridicata dupa planurile arhitectului Ion Mincu intre 1883-1885), Biserica greaca Schimbarea la Fata (construita intre anii 1863 si 1865, prin contributia coloniei grecesti din oras, care a primit aprobarea sultanului AbdulAzis pentru construirea ei), dar si alte obiective precum Acvariul si Cazinoul Constanta (renumit mai mult pentru faleza din apropiere; in momentul de fata se doreste trecerea lui in administrarea unui operator important in vederea readucerii lui in circuitul turistic international), Delfinariul si Planetariul Constanta si numerioase muzee: Muzeul Marinei Romane, Muzeul de Arta, Muzeul de arheologie Constanta si Mozaicul roman, iar lista poate usor continua. Este un oras plin de viata, care isi schimba total structura pe timpul verii, umplut de agitatia turistilor dornici sa cunoasca si sa vada cat mai multe din el.
In memoria tuturor amintirilor placute legate de acest oras si de Marea Neagra, a tuturor clipelor petrecute impreuna si a inceputului povestii noastre, iti dedic tie aceste fotografii.
Cu toata dragostea si sinceritatea mea,
Andreea.
Pe malul lacului Sinoe, “la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului” (precizeaza Strabon), se afla Cetatea Histria, prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Marii Negre si cel mai vechi oras de pe teritoriul Romaniei. Intemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea i.Hr. de colonisti veniti din Milet, orasul a avut o dezvoltare neintrerupta timp de 1300 de ani, incepand din perioada greaca si pana in epoca romano-bizantina. In cursul secolului al VII-lea d.Hr., cetatea a fost distrusa de atacurile avaro-slave si parasita treptat de locuitorii sai.
Sapaturile arheologice incepute inca din 1914 au scos la iveala, pe langa resturile incintelor, o serie de monumente remarcabile, datand din diferite perioade din existenta cetatii. Pentru epoca greaca se remarca “zona sacra”, cu templul lui Zeus si templul Afroditei, precum si resturile de locuire de pe platoul pe care se afla asezarea civila. Din perioada romana imperiala (sec. II – III d.Hr.) dateaza edificiile termale ale orasului si reteaua stradala. Cele mai multe monumente apartin epocii romano-bizantine (sec. IV – VII d.Hr.) si ele se afla in interiorul cetatii tarzii: bazilici civile sau paleocrestine, piete publice, magazine, cartiere de locuinte cu caracter rezidential. De asemenea, sapaturile au oferit un bogat material arheologic, in cea mai mare parte fragmente arheologice remarcabile, fiind expuse in muzeul cetatii: sculpturi, reliefuri, inscriptii, ceramica (greceasca si romana), sticlarie, obiecte din metal.
Cu siguranta ai ce vizita in acest taram cusut adanc in trecutul romanilor.
Desi multi au vizitat Bran, putini ii cunosc frumoasa istorie. Bran, mai demult Bran Poarta este o localitate in judetul Brasov, Transilvania, aflata la aproximativ 30 km de orasul Brasov. Istoria orasului a inceput destul de tarziu, in urma unui ordin ce avea sa puna bazele unui oras maret. Ordinul teutonic a inceput constructia unui fort din lemn (Castelul Bran) in secolul al XIII-lea. Dupa ce acesta a fost distrus de mongoli în 1242, Sigismund al Ungariei a inceput în 1377 constructia unui castel din piatra, timp in care asezarea Bran a inceput sa se dezvolte in apropiere. Aflat pe o culme abrupta, castelul proteja o cale strategica de trecere intre Transilvania si Valahia. In 1498 Bran a cazut in jurisdictia Brasovului, unde se afla si astazi.
Cel mai important simbol al orasului este Castelul Bran, construit pe o stanca intr-un punct cheie din punct de vedere strategic. El adaposteste in acest moment muzeul Bran, muzeu ce se intinde pe cele 4 etaje ale castelului. La muzeu sunt expuse colectii de ceramica, mobilier, arme si armuri, iar in curtea castelului se afla un mic muzeu al satului, cu case traditionale din regiunea culoarului Rucar-Bran. Castelul Bran a fost revendicat de Arhiducele Dominic de Habsburg si de surorile sale si acesta le-a fost retrocedat. Ca urmare, Ministerul Culturii a dispus mutarea colectiilor apartinand statului roman, de la Castelul Bran la Vama Medievala. Pentru a putea redeschide muzeul, familia de Habsburg a remobilat castelul cu obiecte din colectia personala. Redeschiderea oficiala a muzeului s-a realizat la 1 iunie 2009.
Tot aici se gaseste Stella Maris, sau Capela Reginei, o copie a capelei de la Balcic, construita la Bran de printesa Ileana a Romaniei pentru a adaposti vasul cu inima reginei Maria, vas ce a fost adus in Romania dupa ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei in 1940. Capela din Bran a fost renovata si resfintita abia in anul 2005.
Asadar, este bine de stiut ca in spatele peisajului care iti opreste respiratia de fiecare data exista un trecut cusut cu multa atentie de poporul roman.




















